Războiul din Ucraina a făcut o nouă victimă. O jurnalistă și-a pierdut viața în Kiev, în timp ce se afla pe teren pentru a face un reportaj pentru site-ul rusesc de investigații The Insider. Ar fi decedat în urma unui bombardament asupra orașului.
Este ziua 28 de război în Ucraina. Conflictul armat face o nouă victimă. Jurnalista Oksana Baulina ar fi fost omorâtă în timpul unui bombardament asupra orașului ucrainean Kiev, cartierul Podolski. Aceasta se afla pe teren, pentru a documenta atacurile armatei ruse pentru site-ul The Insider. Potrivit informațiilor, un alt civil a fost ucis în timpul bombardamentului, iar alte două persoane care se aflau în compania jurnalistei au fost rănite, arată observatornews.ro.
Jurnalista a lucrat înainte și pentru Fundația Anticorupție, însă a fost nevoită să părăsească teritoriul rusesc, după ce organizația fusese catalogată drept una extremistă. Înainte de deces, tânăra a realizat o serie de reportaje atât în Lviv, cât și în Kiev, punând accent pe corpuția guvernului rus.
„Vom continua să ne ocupăm de războiul din Ucraina, inclusiv de crimele de război ale Rusiei, cum ar fi bombardarea nediscriminatorie a zonelor rezidențiale în care au fost uciși civili și jurnaliști”, anunţă The Insider în articolul despre moartea Oksanei Baulina.
Oksana Baulina nu este singura victimă a acestui conflict armat din Ucraina. Săptămâna trecută, jurnalistul ucrainean Benjamin Hall și cameramanul Pierre Zakrzewski, de la Fox News, au fost uciși în apropiere de Kiev, în satul Gorenka.
Russian journalist Oksana Baulina died today in Kyiv while reporting on the Russian shelling of the Podil.
One more civilian died at the same time, and two people who assisted here were injured. pic.twitter.com/E1NARJ3mhl— zaborona_media (@zaborona_media) March 23, 2022
Sursă foto: capturi video